Psalms 17

O rugăciune a lui David

1Ascultă-mi, Doamne, cauza dreaptă;
ascultă cu atenție strigătul meu!
Pleacă-Ți urechea la rugăciunea mea
nerostită de buze înșelătoare!
2Să vină dinaintea Ta sentința dată mie!
Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!

3Când mi-ai cercetat inima, când m-ai vizitat noaptea,
când m-ai pus la încercare, n-ai găsit nimic.
Gura mea n-a rostit altceva decât ceea ce-am gândit.
4Cu privire la faptele omului,
m-am păzit de căile celor violenți,
după cuvântul buzelor Tale.
5Pașii mei au stat neclintiți pe cărările Tale;
nu mi s-au clătinat picioarele.

6Eu Te chem pentru că Tu îmi răspunzi, Dumnezeule!
Pleacă-Ți urechea spre mine! Ascultă-mi cuvântul!
7Arată-Ți marea îndurare,
Tu, Care prin dreapta Ta, îi scapi de împotrivitorii lor
pe cei ce caută adăpost.
8Păzește-mă ca pe lumina ochilor,
ascunde-mă la umbra aripilor Tale
9de cei răi, care vor să mă spulbere,
de dușmanii mei de moarte, care mă înconjoară.

10Ei sunt plini de grăsime;
gurile lor vorbesc cu aroganță.
11Acum îmi urmăresc pașii, mă înconjoară,
mă pândesc ca să mă doboare la pământ.
12Parcă ar fi un leu care tânjește să sfâșie,
un pui de leu care așteaptă în ascunziș.

13Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l și trântește-l!
Scapă-mi sufletul de cel rău cu sabia Ta!
14 Scapă-mă Doamne, cu mâna Ta, de oameni,
de oamenii acestei lumi, a căror parte de moștenire este în viața aceasta!
Tu le umpli pântecele cu comorile Tale.
Copiii acestora sunt sătui și lasă urmașilor lor belșugul lor.

15Însă eu, în nevinovăția mea, voi vedea fața Ta!
Când mă voi trezi, mă voi bucura pe deplin de prezența Ta.
Copyright information for RonNTR